a_ta 2013
25 noiembrie - 18 decembrie

concursuri

expoziții

conferințe

prezentări

a_ta 2013

anuala timișoreană de arhitectură – a_ta 2013” care se va desfășura sub titlul „în context” își propune să aducă în discuție contextul ca loc al edificării arhitecturii.

Cum este influențată arhitectura de setul de circumstanțe geografice, locale, politice, istorice și economice, cum este determinată de faptele care o înconjoară, de un eveniment special sau o situația, sunt numai câteva din întrebările ridicate de ediția din acest an.

anuala timișoreane de arhitectură – a_ta 2013”, își propune ca printr-un program amplu, întins pe mai bine de 3 săptămâni, care va cuprinde expoziții de arhitectură și de fotografie de arhitectură, conferințe ale invitaților străini și români (incluzând aici și membri juriului), lansări de reviste, mese rotunde, să sensibilizeze publicul asupra rolului arhitecturii, iar pe arhitecți asupra responsabilității ce le incumbă profesia aleasă.

Ediția din acest an, a VII-a, se dorește a fi un eveniment cultural major atât pentru arhitecții locali cât și în contextul mai larg regional, urmând a fi legată de evenimentele asemănătoare ale filialei Arad atât prin câteva elemente comune din program cât și prin facilitarea membrilor să participe la programul celorlalte evenimente.