1 2

sectiunea proiecte

Anamaria Andreea Anghel

Gradina botanica si centru multifunctional

loc 1

63 voturi

amplasament:
Expo '92, Sevilla, Spania
anul:
2010
categoria:
concurs
biroul I firma:
Atelierele Arhitech
colaborator[i]:
suprafata:
6.665 mp
buget:
imagini:
-
panouri:
2

Tema proiectului a fost revitalizarea unei zone din cadrul fostei Expozitii Universale din Sevilia (215 ha), Spania, din anul 1992 si propunerea unei functiuni adecvate locului si necesitatii orasului. Terenul studiat, ca si intreaga expozitie este intr-un stadiu avansat de degradare. Tema naturii a avut un rol important in cadrul expozitiei. In ciuda acestui fapt, actual, site-ul a fost abandonat, inchis pentru public. Plantele din parcuri si gradini s-au uscat complet. In incercarea mea de a conferi din nou viata EXPOzitiei, am ales una dintre parcelele abandonate, vechea Gradina Americana (1.7 ha), una dintre zonele de succes din cadrul evenimentului, care adapostea in acea vreme mii de tipuri de plante aduse cu mult efort din America.

Motivarea alegerii amplasamentului: In primul rand alegerea s-a bazat pe incercarea de a revitaliza o zona abandonata si degradata care provoaca o imagine nefasta atat zonei in sine cat si a orasului iar in al doilea rand datorita pozitiei cheie in cadrul sitului dedicat expozitiei universale, a vecinatatilor : raul ( rol extrem de important in cadrul orasului ) a functiunilor vecine cum ar fi – parcul de distractii, muzeul de arta LA Cartuja, Auditoriul, gradina Guadalquivir si a viitoarelor proiecte Muzeul Stiintelor , Muzeul Aeronautic si Muzeul Naval care impreuna cu propunerea de Gradina Botanica pe situl ales va putea incheia un lant de functiuni, o retea, o zona inchegata pentru uzul public de odihna, divertisment, relaxare si totodata informare.

In urma analizei sitului si a posibilelor dezvoltari, tendinte si necesitati ale zonei, liniile principale de dezvoltare ale proiectului au fost :
- Contextul in cadrul Ariei Metropolitane si a dezvoltarii acesteia
- Relatia Oras- Rau ca centru de atractie
- Istorie, arta si integrare in circuitul muzeal
- Relaxare, odihna ,distractie ,studiu – momente petrecute in timpul liber
- Vecinatate in cadrul natural si spatii in aer liber
- Viitor, dezvoltare sustenibila si respect medio-ambiental.
Proiectul va detalia un “Centru multifunctional cu specific Gradina Botanica”. Tema aleasa este in directa legatura cu ceea ce se gaseste actual pe sit – si anume resturile unei foste gradini cu plante aduse din America Latina, o simulare de selva amazonica (= padure ecuatoriala vesnic verde care acopera tot bazinul Amazonului ) care din pacate daca in cel mai scurt timp nu-i va fi acordata atentia necesara salvarii acesteia , s-ar putea distruge complet si o fosta zona de fantani si mici bazine de apa care faceau legatura intre lacul artificial si rau, acestea exista doar ca infrastructura ele fiind abandonate o data cu incheierea expozitiei.

Proiectul incearca sa salveze cat mai mult din ceea ce a ramas din cadrul expozitiei pe acest sit, interventia va fi pe cat posibil minora, va fi un proiect gandit pentru a fi deschis publicului dar va avea si anexe, spatii pentru inchiriat, care cu toate ca nu sunt in directa legatura cu specificul gradinii botanice sunt necesare pentru buna functionare ansamblului atat din punct de vedere al intregului cat si din acela financiar. Prin aceste spatii anexe cum ar fi sala de conferinte, salile de clasa, salile pentru expozitie si cafenelele, cladirea poate functiona cu ajutorul acestora, nedepinzand de finantare continua din fonduri publice.

Constructia se integreaza in cadrul natural din care face parte. Fiind marginit de albia raului iar terenul in panta , forma adoptata pare ca se naste din apa se transforma in val profitand de panta existenta si se opreste brusc intersectandu-se cu partea rectangulara a cladirii pe care o imbraca in vegetatie. Tot o data din partea opusa dinspre Manastire porneste o pasarela verde pietonala care contrabalanseaza si da o nota de echilibru dinamicii arhitecturale. Aceasta forma este optima pentru o gradina botanica deoarece palmierii au nevoie de spatii vaste, inalte. Forma este propice bunei circulatii ai aerului interior care poate fi folosita pentru uzul energetic si totodata fiind vorba de o cladire preponderent de sticla , lumina soarelui si caldura acesteia va putea fi folosita pentru buna functionare tehnica a cladirii. Folosind o structura scheletala de tip “coaste”, am incercat sa integrez arhitectura si tehnologiile de constructie moderne in zona de implementare a proiectului. Astfel, natura, vegetatia poate creste liber, acoperind structura. Pergolele vegetale astfel rezultate creaza o atmosfera placuta, proaspata in zilele caniculare de vara din Sevilia.
Noua functiune propusa se integreaza cu cele existente pe sit si in vecinatate si formeaza cu acestea o retea culturala, muzeala si ludica de petrecere a timpului liber. Prima faza in abordarea acestui proiect a fost accentuarea existentei unei vechi legaturi intre functiunile de pe malul raului. In cadrul sitului va exista o retea interiora de vizitare a gradinii botanice si anume vizita va incepe din zona de acces unde coborand pe o rampa care inconjoara o curte interioara va fi simulata selva amazonica dupa care se accede pe un traseu din care se poate ajunge la zona destinata plantelor inalte ( palmieri de diferite tipuri ) si a diversitatii de flori si specii exotice, dupa care se ajunge la zona destinata plantelor de apa. O data ajunsi aici traseul poate varia, poate continua ajungand in cele din urma la Gradina Guadalquivir sau poate lua o intorsatura de 90 de grade in directia micului parc sau a vechii zone destinate gradinii Americane. Spatiile anexe – salile de lectura , salile expo, sala de conferinta si cafenelele se gasesc pe acest traseu interactionand cu acesta si facandu-l usor accesibil.

Cea mai mare problema a Seviliei este soarele puternic din timpul verii. In acest sens, proiectul este impartit in 5 zone tratate diferit din punct de vedere al relatiei cu lumina naturala.
1. Promenada exterioara – prielnica plimbarilor in aer liber, datorita luminii placute filtrate de pergolele vegetale.
2. Gradina si parcurile exterioare: cum ar fi Gradina Amricana cu numerosi cactusi sau gradina de plante acvatice – tratate diferit, cu fantani, apa pulverizata si lumina filtrata.
3. Gradina Botanica interioara – o sera de sticla pentru plante care au nevoie de temperaturi ridicate, constante.
4. Simularea unei selve amazonice – un spatiu in care ploua foarte des, care nu are nevoie de lumina directa, protejat de panze translucide tensionate
5. Spatiilor interioare - cum ar fi sali de clasa, spatii de expozitie, cafenele, sali de conferinta, magazine- pozitionate în apropierea spatiilor cu buna circulatie a aerului, improspatand atmosfera interioara.

Conceptul principal al proiectului este Fotosinteza, Sustenabilitatea.
Cum plantele au nevoie de lumina soarelui sa crească, de asemenea, oamenii au nevoie de plante pentru a trai. Plantele nu produc doar oxigen prin procesul de fotosinteza, ci ele transforma complet mediul, vizual si estetic. Avem nevoie de plante pentru a trai:
LUMINA => PLANTE=> OAMENI <=> VIATA. LUMINA este cel mai important aspect al vietii noastre, scopul proiectul meu a fost acela de a folosi lumina soarelui diferenţiat, pentru a putea crea diferite zone in functie de necesitate. Studiind importanta luminii soarelui am proiectat o arhitectura sustenabila, care tine cont de nevoile utilizatorilor.

alte lucrari ale acelorasi autori

Constantin Anghel, Anamaria Andreea Anghel

Casa Lucaci

comentarii [4]

Blue
Superb. Un proiect gandit in detaliu, dand forma visului armoniei om-natura.

expert
Cea mai importanta observatie: o asemenea structura scheletala -gen calatrava- ar fi trebuit sa fie mult mai supla.

Xperts
O adevarata batalie se da in interiorul cuplului de indragostiti, cu ocazia asta aflam cine are mai multi prieteni! Mult succes in continuare si cat mai multe proiecte la fel de bune in continuare!!! :)))

the architect
Suntem la ATA 2010, nu la Proiect de Diploma 2008

Adauga comentarii